Scriu aceste rânduri din postura unui om pentru care Domnul Profesor Scripcariu a fost cu mult mai mult decât un dascăl sau un superior pe linie ierarhică, profesională. Profesorul Scripcariu a fost pentru mine un mentor, în sensul deplin şi clasic al cuvântului.
Practica curentă a fost dublată de cercetarea clinică şi fundamentală şi de o preocupare permanentă pentru îmbunătăţirea bazelor materiale şi dobândirea de tehnici noi chirurgicale. În practica de zi cu zi am fost, alături de colegii mei, beneficiarul atât al competenţelor sale profesionale, cât şi a disponibilităţii manifestate de Domnul Profesor de a oferi un sfat sau un ajutor, indiferent de oră şi de încărcarea programului.
Am primit cu multă bucurie, dar, recunosc, şi cu un dram de tristeţe decizia Domnului Profesor de a candida la poziţia de Rector.
Bucurie pentru că îmi doresc un astfel de om la conducerea Universităţii noastre, care are acum mai mult decât oricând nevoie de un Rector cu energie, pricepere şi, foarte important, înţelepciune, calm şi tact.
Tristeţe pentru că, inevitabil, funcţia de Rector îi va răpi o bună parte din timpul pe care îl petrece cu noi în clinică.
Îi voi fi alături, alături de toţi colegii mei de generaţie care au avut oportunitatea de a fi discipolii Domnului Profesor, la fel cum şi Domnul Profesor a fost alături de noi în formarea noastră profesională. Pentru întreaga Universitate, dar mai ales pentru tinerii asistenţi aflaţi la debutul carierei universitare candidatura Domnului Profesor Scripcariu este cu siguranţă o şansă care nu trebuie ratată.