Am primit mai multe întrebări, pe mailul personal şi pe formularul de contact, pe care le pot rezuma într-o fraza: „Viorel, de ce nu dai şi tu telefoane, cum dau ceilalţi?”. Majoritatea îmi sunt prieteni sau cunoscuţi suficient de apropiaţi încât să-mi dea de înţeles că nu-i bine să nu sun, sfătuindu-mă onest să sun şi eu, aşa cum sună „ceilalţi”.
Dragii mei, vă mulţumesc pentru grijă şi sfat, dar de sunat în masă n-am sunat şi nici n-am s-o fac. Dintr-un cumul de motive.
În primul rând din respect pentru voi.
În doilea rând pentru că nu pot să vă spun nici cu o 100 de telefoane ceea ce am spus deja în Planul managerial. Dacă sunt întrebări legate de ideile din Plan, cu drag vă răspund, inclusiv telefonic. Dar să dau zeci de telefoane pentru a vă spune lucruri pe care le ştiţi deja sau pe care le puteţi citi într-o formă mult mai elaborată decât o poate face un apel telefonic – mi se pare inutil şi la limita ridicolului.
Al treilea motiv este o păţanie personală pe care n-o doresc nimănui. Acum nişte ani, prin 2008 cred, cu ocazia alegerilor locale, am avut „norocul” să apar pe lista de telefoane a unuia dintre candidaţi. Lucrurile au început decent, pe la mijlocul campaniei, cu 1-2 SMS-uri pe săptămână conţinând texte „creative şi mobilizatoare” de tipul „Votăm pe X”. Problema s-a acutizat în ultima săptămână, când SMS-urile s-au mutat spre seară, iar în timpul zilei domnişoare cu voci ascuţite mă sunau măcar o dată pe zi pentru a ma informa că „X candidează” (că nici nu ştiam!) şi că, desigur, „X este cel mai bun”. Aşa cum ştiţi un chirurg nu-şi închide telefonul. Iar răbdarea mea şi-a dat testul maturităţii în acea săptămână din 2008.
Aşadar n-am sunat şi nici n-am să sun „pe listă”. Cu atât mai puţin să rog pe cineva să sune în locul meu. Suntem colegi, mulţi suntem prieteni sau avem prieteni comuni. Ştim cine candidează, Planurile sunt publice, sunt promovate şi discutate atât online, cât şi în întâlniri directe.
Da, dacă trebuie să vă trimit un un mesaj comun, cum a fost invitaţia la întâlnirea din Aulă, atunci trimit SMS „pe listă”. Însă să-mi iau colegii la rând din agendă şi să le spun ca operatoarea de call-center „ştiţi, X candidează şi desigur X e cel mai bun” este peste puterea bunul meu simţ.
Cu drag,
Viorel Scripcariu