Sunt chirurg. În momentul alegerii acestei specialităţi, deşi nu am avut pe nimeni în familie care să fi fost medic, am ştiut că nu voi mai putea fi stăpân pe viaţa şi pe timpul meu. Încetul cu încetul, timpul petrecut în spital a început să se dilate în detrimentul celui petrecut în familie, astfel că pot spune acum, după 30 de ani de profesie, că un chirurg dedicat meseriei sale nu mai poate fi stăpân pe timpul şi pe viaţa lui. Însă satisfacţia binelui făcut unuia dintre semenii tăi compensează orice senzaţie de minimalizare a acestor două coordonate.
Formarea mea a fost ceva mai complexă, dar s-a axat, în principal, pe activitatea începută în urmă cu 27 de ani în Clinica a III-a Chirurgie. Spun “complexă” pentru că nu pot să nu menţionez activitatea în Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean Braşov şi apoi anii petrecuţi în Manchester, UK, într-un spital cu un nume foarte frumos şi expresiv: Hope Hospital.
Personalităţile care mi-au îndrumat paşii în Clinica III Chirurgie din Iaşi au fost chirurgi de renume ai şcolii ieşene de specialitate: Prof. Dr. Cristian Dragomir, Prof. Dr. Costel Pleşa, Prof. Dr. C. Dolinescu. Pot spune că sunt format de Profesorul Cristian Dragomir, pe care l-am admirat şi îl voi respecta întotdeauna pentru tot ce a însemnat şi înseamnă el pentru mine, pentru definirea mea chirurgicală.
Candidez astăzi la funcţia de Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi dintr-un cumul de motive.
Sunt absolvent al U.M.F. „Grigore T. Popa”, promoţia 1983 şi am ajuns astăzi într-un punct al maturităţii personale şi profesionale în care pot şi vreau să ofer înapoi şcolii o parte din ceea ce şcoala mi-a oferit mie în toţi aceşti ani.
Maturitatea profesională e completată de competenţele executive pe care le-am dobândit de-a lungul carierei – sunt toate enunţate în CV-ul meu, nu insist aici.
Cred cu tărie că într-o societate aşezată şi civilizată, dascălul de şcoală medicală, medicul şi cercetătorul merită recunoaşterea justă a contribuţiei lor la construirea şi binele societăţii. Îmi doresc să lupt şi să câştig alături de dumneavoastră, colegii mei, recunoaşterea acestei normalităţi în România. Ştiu, e un efort care se va întinde probabil de-a lungul mai multor generaţii, dar miza e majoră, lupta e a noastră şi nimeni nu se va bate în locul nostru, nici astăzi, nici mâine.
Îmi doresc ca imaginea Universităţii să fie considerată şi tratată ca o valoare de maximă importanţă, care merită toată atenţia şi resursele necesare pentru a fi îmbunătăţita, consolidata şi promovata.
De asemenea, îmi doresc ca noi, corpul academic şi comunitatea universitară să funcţionăm într-adevăr ca un corp comun. Vom reuşi să atingem acest deziderat dacă vom construi mijloace, canale eficiente de comunicare atât între noi, în interiorul corpului academic, cât şi între profesor şi student, între Universitate şi societate. Imaginea şi comunicarea în interiorul şi exteriorul Universităţii sunt şi trebuie abordate ca priorităţi de noul rector al U.M.F. Iaşi.
Motivele mai sus enunţate sunt gânduri, frământări personale mai vechi. Nu o dată le-am discutat în cercul meu de prieteni, căutând răspunsuri, soluţii sau măcar speranţă şi optimism. Am sperat şi eu – meteahnă românească – în apariţia omului providenţial care să răspundă, care să rezolve problemele pe care noi toţi le considerăm nerezolvabile sau care nu ne onorează.
Candidatura mea la funcţia de Rector este o surpriză pentru mulţi şi trebuie să mărturisesc că, preţ de câteva ceasuri bune, a fost o surpriză şi pentru mine. Catalizatorul acestei decizii a fost părintele meu profesional şi un om pe care-l iubesc şi respect mai presus de cuvinte: Profesorul Cristian Dragomir. O discuţie caldă şi amicală într-o duminică de decembrie, alături de o cană de ceai bun şi multe amintiri frumoase, s-a transformat într-un aprig dialog despre prezent a cărui concluzie a fost o simplă întrebare a Profesorului, după o clipă de cumpănire şi o privire adâncă în ochi: „De ce nu tu?”
Răspunsul întrebării de atunci a Profesorului Cristian Dragomir îl formulez acum, când vin în faţa dumneavoastră pentru a vă convinge să-mi acordaţi încrederea şi onoarea de a conduce Universitatea noastră în următorii patru ani.
Prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU
ianuarie 2016