logo_dezbateriAna Maria Muşină (asistent universitar, doctor în med., medic rezident anul V),

Ionuţ Huţanu (asistent universitar, medic primar),

Mădălina Gavrilescu (asistent univ. doctor în med., medic rezident anul IV),

Bogdan Filip (asistent universitar, medic specialist),

Maria Gabriela Aniţei (asistent universitar, medic specialist),

Iulian Radu (asistent universitar, medic primar)

 

Dragă coleg, asistent medical în Universitatea noastră,

Numele de mai sus aparţin unor oameni foarte speciali pentru mine – e foarte probabil să-i cunoaşteţi deja, să le fiţi prieteni. Ei nu sunt destinatarii acestei scrisori, ci argumentul viu al veridicităţii ei.

Sunt oameni care au găsit de cuviinţă să vină alături de mine cu vorba şi cu fapta; cuvintele lor sunt preţioase pentru mine, de aceea le veţi găsi alături de încurajările doamnei Decan Azoicăi sau de cele ale mentorului meu, profesorul Cristian Dragomir.

Ei sunt o parte din „familia mea de la spital” şi le mulţumesc pentru asta.

Şi, ca în orice familie, găsim şi timp să stăm de vorbă, suficient de des şi de amănunţit încât să pot afirma cu toată convingerea că vă ştiu atât problemele care vă frământă, cât şi aspiraţiile. Ca şi Dvs., tinerii mei colegi au s-au lovit de dificultăţile începutului de drum. Ca îndrumător, am putut să-i ajut pe fiecare în parte; ca Rector pot face acest lucru pentru mult mai mulţi dintre voi.

Vă voi prezenta punctual propunerile mele, cu menţiunea că o bună parte dintre ele au trecut deja testul realităţii – iar martori şi beneficiari sunt chiar tinerii mei colegi din colectivul pe care îl conduc.

 

Aşadar, ca Rector al Universităţii pentru următorii 4 ani, îmi propun următoarele direcţii de acţiune, cu impact direct asupra activităţii şi carierei tinerilor asistenţi universitari ai UMF Iaşi: 

1. Adaptarea cuantumului salarizării la volumul imens de efort pe care îl presupune susţinerea lucrărilor practice cu studenţii, în limitele impuse de legislaţia în vigoare. Vorbim astăzi despre Universitatea noastră ca despre o universitate prosperă. Din perspectiva volumului de muncă alocat Dvs., este firesc şi necesar ca o parte a acestei prosperităţi să se întoarcă la Dumneavoastră. Există, vă asigur, mijloacele financiare şi suportul legal pentru atingerea acestui obiectiv.

2. Sprijin prioritar pentru angrenarea asistenţilor universitari în proiecte de cercetare.

3. Acordarea suportului pentru scrierea de articole de calitate şi publicarea lor, prin Centrul metodologic de cercetare şi statistică (detalii aici). Este un proiect gândit să răspundă unei nevoi concrete: asigurarea vizibilităţii cercetătorilor noştri prin promovarea publicării rezultatelor obţinute în reviste recunoscute la nivel internaţional, cu o înaltă cotare. Rezultatul natural, produs într-un orizont de timp de 2-4 ani, al existenţei Centrului metodologic de cercetare şi statistică va fi capacitatea acestui Centru, în materie de know-how şi logistică, de a lansa şi susţine propria revistă a Universităţii, pregătită pentru indexarea în bazele de date internaţionale (inclusiv ISI). De acest proiect va beneficia întreaga Universitate şi va fi prioritatea zero în primul an de mandat. Universitatea dispune atât de resursa umană, cât şi de resursele logistice şi de infrastructura necesare. Este o „reţetă” care funcţionează cu succes în marile centre universitare ale lumii, mi-e greu să înţeleg de nu avem deja un astfel de Centru în Universitate.

4. Dezvoltarea de parteneriate atât inter-universitare, cât şi cu spitale şi centre medicale din străinătate, astfel încât fiecare asistent universitar să aibă oportunitatea efectuării unui stagiu în străinătate. La nivelul clinicii pe care o conduc în prezent am dezvoltat deja astfel de parteneriate, de care au beneficiat asistenţii universitari şi medicii rezidenţi pe care îi coordonez. Amintesc în acest sens parteneriatele cu: Laboratoarele INSERM Paris, Spitalul European „Georges Pompidou”, Universitatea „Victoria” Manchester UK, Spitalul „St. Mark” Londra, Universitatea din Brimingham, (UK), Istituto Oncologico Veneto – IRCCS, Padova Italia, Universitatea din Debrecen, Ungaria, Universitatea din Lublin, Polonia, Universitatea din Regensburg, Germania şi Universitatea de Medicină Semmelweis, Budapesta.

5. Suport financiar pentru participarea tinerilor noştri colegi la evenimente ştiinţifice în ţară şi străinătate, ca element absolut necesar pentru dezvoltarea profesională şi îmbogăţirea portofoliului ştiinţific.

 

Vă mulţumesc pentru timpul şi răbdarea de a citi rândurile de mai sus şi aştept opiniile şi întrebările Dumneavoastră, fie răspunzând direct la acest, fie prin intermediul mijloacelor de contact disponibile pe site-ul www.viorelscripcariu.ro.

De asemenea, vă invit să ne cunoaştem şi să discutăm faţă în faţă în cadrul întalnirilor pe care le voi avea în zilele următoare în Aula „George Emil Palade”, primul astfel de eveniment fiind programat pentru luni, 18 ianuarie, în intervalul 13:15 – 14:40. Cea de-a doua întâlnire este programată pentru marți, 19 ianuarie, între orele 11.50 – 13.15, în aceeași aulă.

 

Cu drag,

Prof. Viorel Scripcariu