by admin | Dec 31, 2019 | 1. Preambul
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” a aniversat de curând 144 de ani de la punerea pietrei de temelie a învățământului superior medical aici la Iaşi. Emoţiile şi bucuria pe care le-am trăit împreună sărbătorind ediţia din 2023 a Zilelor UMF Iaşi sunt dublate de responsabilitatea care apasă pe umerii noştri, ai tuturor, cu greutatea a 144 de ani de istorie. Nu e puţin lucru şi nici uşor să ştii că în fiecare zi ai misiunea de a duce un pas mai departe o istorie şi un renume care dăinuie de aproape un secol şi jumătate. Pentru mine personal, încărcătura emoțională a fost cu atât mai mare cu cât am marcat atât un nou an devenit istorie pentru Universitatea noastră, cât şi încă un an, ultimul din mandat, în care am avut şansa de a onora încrederea şi misiunea pe care mi le-aţi acordat.
by admin | Dec 31, 2019 | 1. Preambul
Consemnarea apariției unui nucleu de pregătire profesională medicală superioară la Iași își are locul în primele pagini ale istoriei învățământului superior din România. Decretul de înființare a Facultății de Medicină în limba română la Iași datează din 1 ianuarie 1851, dar instituția începe să funcționeze efectiv ani mai târziu, în 1879. Ulterior, această structură de învățământ medical se va constitui sub denumirea de Institut de Medicină din care vor face parte Facultatea de Medicină, Facultatea de Pediatrie și Facultatea de Farmacie.
by admin | Dec 31, 2019 | 1. Preambul
Misiunea Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași pe care o propun pentru perioada 2024 – 2029 este “excelenţă academică, internaționalizare şi impact social în era digitală”. Obiectivul fundamental rămâne continuarea efortului de direcționare a tuturor energiilor Universității către EXCELENȚĂ – un demers strategic axat pe promovarea unui management academic modern, într-un climat intern plăcut și stimulativ intelectual, atât pentru studenți, cât și pentru corpul profesoral.
by admin | Dec 31, 2019 | 1. Preambul
Documentul respectă liniile directoare definite în Planurile Manageriale anterioare (2016 – 2023), proiecția pentru orizontul 2024-2029, fiind fundamentată pe continuarea politicilor și proiectelor care au primit, la precedentele alegeri, votul de încredere al comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.
Prezentul plan managerial a fost elaborat în concordanță cu legislația românească privind învățământul medical superior, ținând cont de integrarea României în Uniunea Europeană, de schimbările majore din învățământul universitar și de intensificarea competiției dintre universitățile şi facultățile cu profil medical.