Dragi colegi,
Am ajuns la sfârşit de campanie. Dacă nu se va întâmpla ceva ieşit din comun, care să necesite o reacţie şi clarificări urgente, acesta este ultimul mesaj pe care vi-l trimit.
Până săptămâna trecută, gândisem acest mesaj de încheiere de campanie ca un mesaj scurt, în care să vă mulţumesc pentru răbdarea şi interesul cu care m-aţi onorat şi să vă îndemn să mergeţi la vot cu mintea şi inima deschise.
Însă experienţa amară a ultimelor zile mă împiedică să mă rezum la un astfel de mesaj. A devenit necesar să las o „portiţă” deschisă, exprimată de propoziţia: „dacă nu se va întâmpla ceva ieşit din comun”.
În ceea ce mă priveşte v-am spus deja ce aveam să va spun, prin site-ul www.viorelscripcariu.ro, prin răspunsurile la mesajele dvs., comentarii, interviuri etc. O singură completare am de făcut, generată de evenimentele ultimei săptămâni de campanie: avem nevoie de o platformă internă de dezbateri, la nivel de comunitate universitară. Dacă veţi decide că sunt persoana potrivită pentru funcţia de Rector, voi crea această platformă de dezbatere şi dialog – avem deja infrastructura necesară. Natural, firesc este ca dezbaterea electorală din Universitate să se desfăşoare în primul rând în interiorul Universităţii. Presa ar trebui să aibă rolul de a reflecta şi completa această dezbatere, nu de a o găzdui, pe criterii lipsite de transparenţă (da, e un eufemism!).
Sunt primul dintre candidaţi care şi-a depus dosarul, din prima zi, nu am aşteptat să văd care-mi sunt concurenţii. Am refuzat toate ofertele de „alianţe discrete” vehiculate prin interpuşi în timpul campaniei. Nu aţi văzut din partea mea vreun atac la adresa contracandidaţilor, chiar dacă oportunităţi au fost şi poate mi-ar fi „adus voturi”. Am spus-o şi o repet: am avut din prima zi o campanie curată. O voi menține curată până în ultima zi.
Dragi colegi, noi nu suntem politicieni, suntem profesori. Iar votanţii nu sunt eşantioane demografice, ci colegii şi prietenii noştri. Să nu uităm!
Mi-aş fi dorit aşadar ca, drept concluzie a campaniei mele, să vă adresez un simplu şi onest „Mulţumesc!”. Pentru răbdarea de a mă fi ascultat, pentru modul plăcut în care am comunicat împreună. În lumina „întâmplărilor” din ultimele zile de campanie, un simplu „mulţumesc” nu mai e însă suficient.
La început de campanie vă invitam la „reflecţie şi comunicare”; acum, la sfârşit de campanie, când s-a spus ce era de spus, rămâne reflecţia. Subiectele de reflecţie pe care vi le propun sunt întrebări pe care mi le-am adresat în primul rând mie şi care mă fac acum, la sfârşitul campaniei, să fiu mai determinat decât la începutul ei:
- La momentul depunerii candidaturii un prieten m-a sfătuit „să-mi văd de treabă”. „De ce?”, am întrebat? „Ca să nu te trezeşti cu vreun dosar… Uite-te în spate la ceilalţi candidaţi cu şanse, ce au păţit?”
Asta vrem? O universitate dominată de frică? În care dacă „îndrăzneşti” să candidezi poţi fi sigur că ţi se va fabrica un dosar sau, din lipsă de „material didactic”, măcar o plângere numai bună de „plimbat” prin presă?
- De ce am ajuns să ne obişnuim că telefonul se predă la intrarea în sala de vot? De ce trebuie să ne luăm măsuri de securitate drastice, de unde s-a născut temerea că votul ar putea fi fraudat, ca buletinul de vot ar putea fi fotografiat, că votul n-ar fi tocmai secret s.a.md.? Îşi au locul aceste temeri într-o comunitate academică? Suntem sat din Teleorman sau Universitate?
- Noi vorbim de autonomie universitară, dar oare libertatea noastră personală de gândire şi acţiune e deplină acum? Vrem să ne temem sau vrem să fim liberi? Frica nu duce nicăieri. Frica nu construieşte, frica dărâmă, surpă încrederea şi viitorul.
- Dacă tot dedicăm capitole ample imaginii Universităţii, de ce unii se folosesc de presă pentru a o păta şi mai mult? Cui foloseşte o Universitate pătată, o Universitate slăbită, vulnerabilă atacurilor din exterior? Cumva celor care visează să „domnească” prin frică? Nu e suficientă presiunea din exterior asupra noastră, ca medici? Trebuie să ne calomniem şi noi între noi? Iresponsabil – aşa se cheamă un om care pune interesul personal, vanitatea, pofta de mărire înaintea interesului firesc al grupului din care face parte, în cazul nostru comunitatea academică şi universitară.
- Cui îi foloseşte, dragi colegi, mânjirea prin terţi a imaginii mele, a domnului profesor Dragoş Pieptu şi a domnului profesor Radu Iliescu? De ce lipseşte curajul asumării acuzaţiilor, într-un mod onest care să permită celui acuzat să se apere fără a apela la zona mercenară a presei, fără să plătească unor entităţi care, vă asigur, nu doresc nici binele Universităţii, nici liniştea ei?
- De ce să ne temem, dragi colegi? Am uitat oare să fim liberi?
Nu sunt întrebări retorice, sunt întrebări care pot şi merită să capete răspunsuri.
Îi salut cordial pe toţi contracandidaţii mei şi le doresc să primească un vot onest şi meritat. Iar nouă tuturor celor care vom vota adresez îndemnul de a vota onest, cumpănit şi înţelept.
În cabina de vot suntem singuri cu conştiinţa şi responsabilitatea noastră.
Cu drag,
Prof. Viorel Scripcariu
“The secret of change is to focus all of your energy, not on fighting the old, but on building the new.” (Socrates)