reabilitare

Centrul de Reabilitare Medicală şi Educaţie Fizică

Ca Rector îmi propun creşterea capacităţii de formare a studenţilor în diverse medii educaţionale prin dezvoltarea mobilităţilor naţionale şi internaţionale destinate acestora, în facultăţi de nivel înalt din perspectiva calităţii actului educaţional.

Voi acorda o atenţie specială identificării oportunităţilor de mobilitate pentru studenţi în ţări anglofone, spaţiu insuficient acoperit în acest moment în raport cu cererile venite din partea studenţilor.

Modernizarea căminelor studenţeşti existente, alături de proiecţia unui campus universitar integrat sunt elemente care completează oferta educaţională pentru studenţi şi rezidenti. Îmi doresc ca, alături de serviciile educaţionale, să putem avea în portofoliu şi o ofertă de cazare permanentă, pentru toţi anii de studiu, cu servicii sociale complexe şi facilităţi de studiu individual în campus.

Pe lista măsurilor şi obiectivelor pe care le consider de o importanţă majoră pentru studenţii noştri se află şi:

  • – continuarea programului de burse de studiu, al burselor de excelenţă şi al burselor sociale pentru cazurile speciale;

  • – dezvoltarea bazei tehnice, actualmente deficitară, pentru pregătirea practică a studenţilor Facultăţii de Medicină Dentară;

  • – modernizarea laboratoarelor pentru pregătirea complexă a studenţilor Facultăţii de Farmacie;

  • – dezvoltarea componentei aplicative şi centrarea formării studenţilor bioingineri pe zona practică a domeniului de sănătate;

  • – favorizarea pregătirii medicale se va realiza în noul „Centru de Reabilitare Medicală şi Educaţie Fizică” al Universităţii. Instruirea în zonele moderne de asistenţă medicală, complementare activităţilor sportive din bazele noi vor permite o pregătire interdisciplinară complexă;

  • – o mai bună promovare a evenimentului „Festivitatea Halatului Alb”, ce constitue pentru studenţii care finalizează anul I o formă de conştientizare a  sentimentului de apartenenţă la o profesie nobilă, dar şi cu numeroase responsabilităţi;

  • – creşterea vizibilităţii participării studenţilor la activităţile cercurilor ştiinţifice şi încurajarea dorinţei lor de cunoaştere, experimentare şi verificare a ipotezelor învăţate la nivel teoretic;

  • – stimularea cadrelor didactice pentru a participa activ la acţiunile organizaţiilor studenţeşti (ex: Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, Societatea Studenţilor Dentişti Iaşi, Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi, Societatea Studenţească de Chirurgie din România, Congressis), dar şi la acţiunile de voluntariat care sunt iniţiate de studenţi;

  • – oferte de tutorat/mentorat pentru pregătirea suplimentară a studenţilor sau rezidenţilor, inclusiv în vederea promovării unor examene sau concursuri naţionale sau internaţionale, cum sunt cele de rezidenţiat sau pentru obţinerea unei specialităţi recunoscute la nivel internaţional.

Nu în ultimul rând, consider prioritară modernizarea şi extinderea bibliotecii universitare, care a devenit neîncăpătoare. Este vital să creştem această resursă, fundamentală pentru orice universitate, să o dezvoltăm modern, inclusiv prin oferirea de resurse şi suport tehnic pentru cartea virtuală şi materiale multimedia.