6.9. Continuarea Programului de granturi interne dezvoltat în perioada 2016 – 2024
Îmi propun ca în mandatul 2024 – 2029 Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași să continue să susțină programul de granturi interne reorganizat în anul 2016 astfel:
Grantul tânărului cercetător
cu o finanțare maximă de 5000 euro/proiect, prin care Universitatea urmărește susținerea cercetării științifice efectuate de cadrele didactice cu vârsta până în 40 de ani și grad didactic de asistent universitar sau șef de lucrări, în vederea obținerii de rezultate competitive pe plan național și internațional și cu potențial de transfer tehnologic în aria socio-economică.
Grantul Idei-Echipe
cu o finanțare maximă de 10.000 euro/proiect, prin care Universitatea urmărește susținerea cercetării științifice efectuate de echipele de cercetare/liderii de grupuri de cercetare cu rezultate științifice anterioare excelente.
Activitatea de cercetare este considerată un element-cheie pentru vizibilitatea națională și internațională a Universității. Resursele financiare care provin din granturile de cercetare sunt utilizate pentru desfășurarea studiilor prevăzute în cadrul acestora.
Totuși, mecanismele de finanțare sunt impredictibile, iar continuarea activităților care implică diverse achiziții poate înregistra disfuncționalități, consecința directă fiind fragmentarea cercetărilor științifice inițiate. Pentru a asigura continuitatea studiilor științifice și pentru a evita stagnarea activităților de cercetare, s-a considerat oportună oferirea posibilității tuturor cadrelor didactice care desfășoară astfel de activități de a-și dezvolta portofoliul științific și de a contribui, și în acest mod, la creșterea prestigiului Universității.
Aceasta este filosofia care a condus la propunerea de constituire a Grantului de necesitate, reprezentând accesarea într-o manieră facilă și fezabilă a unor sume de bani vizând, în principal, optimizarea fluxului de idei și soluții inovatoare din partea membrilor comunității academice.