3.3. Comunicare internă și externă
Promovarea brandului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași ca instituție de excelență în învățământul superior medical a fost una din activitățile prioritare în mandatele 2016 – 2024 și își va păstra acest statut și în următorul mandat. O componentă esențială în menținerea și dezvoltarea brandului instituțional este o bună și eficientă comunicare, atât în interiorul instituției, cât și în relația instituției cu mediul extern. Serviciul de Comunicare și Marketing Universitar al UMF „Grigore T. Popa”, aflat sub directa coordonare a Rectorului, are un rol esențial în acest sens, materializat în următoarele acțiuni concrete:
- promovarea realizărilor cadrelor didactice și studenților în publicațiile medicale, în mass-media naționale și internaționale;
- crearea propriilor instrumente și canale de comunicare;
- participarea Universității la târgurile educaționale majore;
- elaborarea, publicarea și difuzarea într-un tiraj adecvat a broșurilor de prezentare a Universității și a facultăților componente;
- actualizarea ofertei universitare de la nivelul fiecărei facultăți pe pagina web a Universității și pe Platforma de e-Learning;
- prezentarea ofertei academice a facultăților Universității în cadrul unor întâlniri cu elevi de liceu și organizarea unor manifestări specifice (ex.: „Școala altfel”, „Zilele Porților deschise” etc.);
- sprijinirea organizării și promovării acțiunilor studenților din cadrul societăților SSMI, SSFI, SSMDI, SSBI de simulare a examenelor de admitere și a celor de rezidențiat;
- participarea la acțiunile de promovare a ofertei educaționale organizate de structurile administrative locale și naționale (structuri specifice ale Parlamentului României, Primăriei Iași, Consiliului Județean Iași);
- implicarea Universității în sprijinirea și chiar inițierea de acțiuni caritabile și campanii umanitare;
- promovarea Universității prin evenimente ample, ocazionate de deschiderea anului universitar și finalizarea studiilor de către studenții din anii terminali;
- crearea de evenimente proprii, cu impact în rândul comunității locale. Un bun exemplu în acest sens îl constituie seria de evenimente organizate, din 2017, sub numele Conferințele „Grigore T. Popa”, care au avut ca invitați personalități marcante din lumea culturală și artistică;
- susținerea, prin promovare, a cenaclului literar „V. Voiculescu”.
În paralel cu activitatea specifică a Serviciului de Comunicare și Marketing Universitar, următoarele acțiuni și direcții de acțiune vor fi promovate și încurajate la nivelul întregii Universități:
- dezvoltarea relațiilor de colaborare cu societăți profesionale (ex: Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Dentiști, Colegiul Farmaciștilor);
- creșterea reprezentativității Universității prin participarea unui număr cât mai mare de cadre didactice la activitățile comisiilor de specialitate profesionale;
- sprijinirea cadrelor didactice din Universitate pentru a fi selectate în structurile de conducere ale ARACIS, CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), ANCS (Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare), Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Academia de Științe Medicale din România, precum și în orice alte structuri reprezentative la nivel național și internațional;
- încurajarea (inclusiv prin furnizarea de suport logistic material sau electronic) constituirii unei comunități internaționale a absolvenților Universității noastre (Alumni), un instrument extrem de eficient în promovarea imaginii Universității, atât în România, cât și peste hotare, asigurând comunicarea deschisă cu absolvenții noștri care se pot oricând reîntoarce în Alma Mater pentru a contribui la performanța și prosperitatea școlii care i-a format;
- mai bună promovare a evenimentului „Festivitatea Halatului Alb”, ce constituie pentru studenții care finalizează anul I o formă de conștientizare a sentimentului de apartenență la o profesie nobilă, dar și cu numeroase responsabilități;
- comunicarea eficientă și pro activă, corectă și în conformitate cu uzanțele diplomatice cu toate ambasadele țărilor de unde avem un număr semnificativ de studenți.