2.4. Capacitate instituțională

Puncte tari

  • Introducerea de noi strategii de reformă curriculară care se reflectă în modalitatea de evaluare a cunoștințelor studenților prin introducerea unui nou sistem de apreciere și, implicit, de ierarhizare a studenților pe baza notelor din timpul anului;
  • Reorganizarea strategiei de dezvoltare a învățământului la diverse specializări prin renunțarea la specializările neeficiente în plan managerial;
  • Oferirea posibilităților de formare a cadrelor didactice pentru cunoașterea la nivel B2 a limbilor străine, precum și organizarea de cursuri în domeniul strategiilor de management academic pentru a îmbunătăți competențele și abilitățile manageriale;
  • Creșterea resurselor extrabugetare din proiecte, granturi, servicii;
  • Creșterea ponderii indicatorilor de calitate la finanțare;
  • Dotarea Bibliotecii UMF Iași la un nivel corespunzător unui act academic de calitate;
  • Accesul la baze de date online prin Biblioteca UMF Iași;
  • Procesul de evaluare a angajaților este bine structurat și în care erorile de evaluare nu au o influență determinantă;
  • Eficacitatea ridicată a echipelor de muncă;
  • Posturile oferă un statut social privilegiat recunoscut de comunitate;
  • Stilul de leadership dominant este cel colaborativ;
  • Cultura organizațională dominantă este cea a regulamentului;
  • Structură organizatorică funcțională;
  • Deschidere către îmbunătățire continuă;
  • Implicare în dezvoltarea comunității locale;
  • Echipă managerială cu viziune, pe toate planurile: didactic, cercetare, imagine, internaționalizare.

Puncte slabe

  • Lipsa unei strategii coerente și continue de îmbunătățire a curriculumului (adecvat specializării, numărului de ore alocat nivelului actual al cunoașterii) de studiu la fiecare disciplină;
  • Aplicarea insuficientă a metodelor moderne de transmitere a informațiilor;
  • Asumarea limitată a unor responsabilități de management (strategie educațională și de cercetare, administrative etc.) din partea Directorilor și a membrilor Consiliilor de Departament;
  • Reducerea numărului de cadre didactice conducătoare de doctorat;
  • Slaba atractivitate a personalului tânăr în activități de predare și cercetare din cauza retribuției inferioare față de alte state UE-27.

Oportunități

  • Mediu intern orientat spre cooperare și îndeplinirea obiectivelor Sistemului Managementului de Calitate;
  • Numărul de departamente modificat în deplin acord cu tendințele existente la nivel național și internațional;
  • Posibilitatea de dotare continuă a Bibliotecii Universității prin achiziționarea de noi cărți și abonamente la reviste de specialitate de interes atât pentru studenți, cât și pentru profesori;
  • Implementarea şi dezvoltarea Sistemului de Management al Calității;
  • Dezvoltarea de noi tehnologii informaționale, care dau posibilitatea UMF Iași să reducă decalajul tehnologic în raport cu universitățile de același profil din țările UE;
  • Implicarea unor personalități din cadrul Universității în activitățile decizionale și profesionale ale Sistemului de Sănătate din România sau din Europa;
  • Posibilitatea promovării cadrelor didactice pentru performanțele atinse la nivel național și internațional;
  • Colaborare cu asociațiile profesionale pe toate cele 4 facultăți;
  • Actualizarea recurentă a bazei de date cu posibili angajatori și locuri de muncă;
  • Crearea premiselor pentru autonomia financiară prevăzută de Legea 199/2023;
  • Strategie unitară și comunicarea directă către toate structurile de implementare;
  • Criterii de performanță realiste;
  • Informare: granturi și colaboratori.

Amenințări

  • Situația economico-socială națională și comunitară;
  • Prevederile legale care reduc capacitatea instituțională a UMF Iași;
  • Riscul scăderii atractivității pentru cadrele didactice și/sau de cercetare datorat limitării posturilor;
  • Blocarea proceselor de investiție și modernizare datorată unor prevederi legale care limitează libertatea financiară a Universității;
  • Oportunități reduse pentru tinerii absolvenți;
  • Venituri salariale reduse pentru tinerii absolvenți;
  • Capacitate limitată de atragere a personalului în cercetarea academică, din lipsa unei strategii de promovare a cercetării la nivel național;
  • Reducerea capacității instituționale de a implementa proiecte de modernizare;
  • Uzura morală a unei părți din echipamentele de studiu și învățare practică;
  • Slaba integrare a tehnologiilor existente.