1.4. Filosofia și modul de elaborare a planului managerial 2024 – 2029

proiecție de dezvoltare pe termen mediu

Documentul respectă liniile directoare definite în Planurile Manageriale anterioare (2016 – 2023), proiecția pentru orizontul 2024-2029, fiind fundamentată pe continuarea politicilor și proiectelor care au primit, la precedentele alegeri, votul de încredere al comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

 

Documentul respectă liniile directoare definite în Planurile Manageriale anterioare (2016 – 2023), proiecția pentru orizontul 2024-2029, fiind fundamentată pe continuarea politicilor și proiectelor care au primit, la precedentele alegeri, votul de încredere al comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

Prezentul plan managerial a fost elaborat în concordanță cu legislația românească privind învățământul medical superior, ținând cont de integrarea României în Uniunea Europeană, de schimbările majore din învățământul universitar și de intensificarea competiției dintre universitățile şi facultățile cu profil medical.

La elaborarea prezentului Plan Managerial am avut în vedere recomandările formulate de:

  1. Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Carta Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, cu aviz de legalitate din partea Ministerului Educației prin adresa nr. 28336/19.10.2023.
  3. Ministerul Educației, prin documentele „Recomandările privind elaborarea planurilor strategice ale instituțiilor de învățământ superior” și „Ghidul managementului universitar”;
  4. Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS);
  5. Conference International des Doyens des Facultes de Medecine Francophones (CIDMEF – reevaluare 2014);
  6. European University Association (EUA – evaluare 2012, follow-up 2016, evaluare 2022);
  7. IAAR (acreditare 2020, conform standardelor WFME ).

Planul Managerial își propune să dea conținut și dinamică autonomiei universitare și să definească suportul logistic pe baza căruia se va face finanțarea. Documentul reprezintă continuarea și completarea, pe orizontul 2029, a Planului Managerial aprobat prin vot de comunitatea academică în anul 2020; este un angajament de a duce la bun sfârșit proiectele începute în primul mandat, dar și previziunea noilor idei de dezvoltare a UMF „Grigore T. Popa” Iași pentru perioada 2024 – 2029, sub toate aspectele: educațional, cercetare științifică, imagine și vizibilitate, internaționalizare, prosperitate instituțională.

Nu toate proiectele academice de anvergură pot fi finalizate în timpul unui singur mandat. Împreună cu echipa de conducere, am reușit în primul mandat finalizarea unor proiecte importante, precum CEMEX, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală și Clădirea „Nicolae Leon”. În mandatul 2020 – 2024, seria proiectelor majore de infrastructură pentru Universitate a continuat cu Centrul de Simulare și Centrul de Cercetare Fundamentală.

În plan educațional, proiectele 2024 – 2029 vor viza reforma curriculară, cercetarea și internaționalizarea învățământului medico- farmaceutic.

Planul Managerial pe care îl aduc astăzi în dezbaterea comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” este o proiecție de dezvoltare pe termen mediu fundamentată pe bazele materiale solide și pe climatul de liniște și concordie care au caracterizat mandatele 2016 – 2024.