Strategia UMF 2020

header_home_1100x600_3

Centrul de Abilități Fundamentale

Doar în ultimii 5 ani, Universitatea noastră a reuşit să atragă pentru derularea de proiecte cu finanţare europeană peste 55 de milioane de euro. Este vorba, concret, de 33 de proiecte scrise şi propuse pentru finanţare, din care nu mai puţin de 31 au fost aprobate.

Contribuţia din resurse proprii a Universităţii pentru derularea acestor proiecte este de sub 300.000 de euro – vorbim deci de un efort propriu minim care a produs un beneficiu financiar imens. Iar aceste proiecte vor genera, la rândul lor, valoare educaţională şi venit Universităţii. Sunt o parte din „pomii roditori” despre care aminteam în Scrisoarea din deschiderea acestui material, sunt un bun al Universităţii care trebuie consolidat, dezvoltat şi dus mai departe.

Strategia „UMF 2020” este, din câte ştiu, unică în ţară printre instituţiile de învăţământ superior de stat sau chiar particulare.

Contextul e simplu şi dramatic: vorbim de un învăţământ de stat care suferă perpetuu, din ’89 încoace, de o subfinanţare devenită cronică. Sunt universităţi în România, nu puţine, pentru care chiar şi un lucru fundamental precum achitarea salariilor cadrelor didactice e o problemă dificilă;  investiţiile în dezvoltare sunt o utopie atunci când te lupţi zilnic pentru supravieţuire. Iar când vorbim de astfel de probleme, e bine şi firesc să nu uităm de unde am pornit şi noi, la rândul nostru, acum 10 ani.

Noi, astăzi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi discutăm despre strategii de dezvoltare pe termen mediu, despre creştere şi extindere, şi nu despre supravieţuire. Avem o fundaţie solidă pe care nu doar că putem, dar suntem moral obligaţi să construim mai departe. Strategia de dezvoltare pe termen mediu „UMF 2020” este un act asumat de noi toţi, prin hotărârea Senatului Universităţii, iar angajamentul meu, ca Rector, pentru continuarea şi finalizarea ei este total.

Nu există învăţământ de performanţă în absenţa resurselor finaciare; excelenţa în educaţie e un deziderat nobil, dar atingerea lui necesită fonduri substanţiale – pentru investiţii în infrastructură, în dotări, în facilităţi pentru studenţi şi profesori şi, cel mai important, pentru investiţiile în resursa umană, cea mai de preţ resursă a unei universităţi de oriunde în lume. Avem această resursă şi, mai mult decât atât, ştim în detaliu cum trebuie ea folosită pentru binele Universităţii.

Prosperitatea intelectuală

anatomieProsperitatea intelectuală a corpului academic, materializată prin oferirea contextului profesional, a mijloacelor şi resurselor necesare desăvârşirii calităţilor intelectuale şi morale ale colegilor mei, dascăli de şcoală medicală. Dezvoltarea profesională şi personală a cadrului didactic este nu doar meritată, dar şi obligatorie dacă ne dorim un act educaţional de nivel înalt în Universitatea noastră.

Este vital ca Universitatea să ofere membrilor corpului academic posibilitatea dezvoltării contactelor cu profesionişti de nivel internaţional prin facilitarea libertăţii de mişcare şi de schimb a experienţelor academice în planul cercetării. Numai aşa putem aspira la deschiderea de direcţii novatoare în zonele noastre de interes şi expertiză profesională şi doar astfel vom avea garanţia creşterii vizibilităţii fiecarui membru al comunităţii academice, atât ca persoană, dar şi ca membru al unui grup de elită.

Prosperitatea materială

Prosperitatea materială a corpului academic se referă în mod direct şi explicit la veniturile noastre, ca răsplată a muncii şi efortului depuse în slujba Universităţii. Spuneam în Scrisoarea deschisă din debutul acestui material că îmi doresc ca statutul de dascăl de şcoală medicală să obţină şi în ţara noastră recunoaşterea şi respectul cuvenite, la fel ca în ţările civilizate ale Europei spre care tindem.

Noi suntem cei care formează astăzi generaţiile de medici de mâine. Este o răspundere imensă pe care îmi doresc s-o conştientizăm în primul rând noi înşine, pentru ca apoi să putem cere acest lucru societăţii. Ne ajută economia – o ştiinţă rece, cinică pe alocuri, dar care ştie să cuantifice contribuţia materială pe care un om o aduce societăţii de-a lungul vieţii, la fel cum poate calcula costul perioadelor de inactivitate ale aceluiaşi om, datorate, de exemplu, bolii. E doar o picătură în paharul plin reprezentat de binele şi valoarea pe care dascălul de şcoală medicală o aduce societăţii. Între alte picături, precum contribuţia la calitatea vieţii omului devenit pacient sau impactul sistemic major pe care o generaţie de medici bine formată profesional şi etic îl are asupra societăţii.  

Contribuţia noastră la binele societăţii este, aşadar, majoră şi perfect cuantificabilă şi se realizează prin efortul nostru continuu, de zi cu zi. Cred cu tărie că merităm recunoaşterea acestui efort, inclusiv printr-o situaţie financiară corespunzătoare.

Proiectele cu finanţare europeană derulate în cadrul Strategiei „UMF 2020” despre care aminteam în capitolul anterior au reprezentat şi venituri personale suplimentare pentru peste 200 dintre colegii noştri, membrii ai corpului academic. Există premisele ca, prin noile proiecte pe care le vom contracta în 2016 şi anii următori, acest număr să crească semnificativ. Nu ma pot hazarda, din poziţia de candidat, în a exprima cifre concrete. Va pot asigura, în schimb, că venituri mai mari pentru corpul academic sunt un drept meritat pentru care voi milita activ din poziţia de Rector.

EXCELENŢĂ prin PROSPERITATE

vsScrisoare deschisă adresată comunității academice a Universitatății de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi

„Excelenţă prin Prosperitate” – aceasta este propunerea cu care vin în faţa dumneavoastră, dragi colegi şi distinşi membri ai comunităţii academice, în aceste zile când cu toţii cumpănim asupra celor mai potriviţi dintre noi să conducă destinele Universităţii pentru următorii patru ani.

Obiectivul fundamental pe care vi-l propun este ca, împreună, să continuăm efortul direcţionării activităţii Universităţii către EXCELENŢĂ – un demers strategic axat pe promovarea unui management academic modern, într-un climat stimulativ intelectual, atât pentru studenţi, cât şi pentru corpul profesoral.

Un management academic modern este în primul rând deschis libertăţilor de gândire şi exprimare, pe un fond de responsabilitate profesională, morală şi socială generator de creativitate.

Sunt chirurg, este ceea ce mă defineşte nu doar ca profesie, dar şi ca om. Chirurgia este o profesie care te schimbă fundamental, care îşi pune amprenta esențial pe fiinţa şi conştiinţa ta. Un chirurg nu începe o intervenţie fără cel puţin două elemente clar definite: un plan şi o echipă.

Materialul pe care îl aveţi în faţă nu îşi propune să devoaleze nici planul intervenţiei şi nici echipa operatorie. Rolul planului managerial este de a descrie liniile directoare pe care le voi urma în mandatul meu de viitor rector ales al Universităţii, dacă acestea vor fi voinţa şi decizia dumneavoastră; este prefaţa care vorbeşte despre carte fără a-i descrie firul epic sau personajele.

Nu intenţionez, ca Rector ales, să fac o revoluţie în Universitate. Din simplul motiv că nu o consider necesară, ba dimpotrivă – potenţial dăunătoare. Ultimii 10 ani au reprezentat o perioadă în care Universitatea şi-a atins maturitatea instituţională şi, totodată, o perioadă în care, împreună, am deschis direcţii bune şi am edificat fundamente solide de dezvoltare. Avem clasificarea maximă din  partea unor structuri de autoritate şi de prestigiu cum sunt EUA (European University Association) CIDMEF (Conference Internationale des Doyens et des Facultes de Medecine d’Expression Francaise) şi ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior), avem un plan de dezvoltare pe termen mediu, UMF2020, cu proiecte vitale pentru Universitate şi surse de finanţare clar identificate – sunt pomi roditori care trebuie menţinuţi şi sprijiniţi să se dezvolte, nicidecum tăiaţi sau abandonaţi. Şi, cel mai important, avem coagulată o echipă de dascăli remarcabilă, iar inima unei universităţi este comunitatea ei academică.

Nu vreau aşadar o revoluţie în Universitatea noastră, dar îmi doresc sa consolidez temelia si să schimb profund modul în care noi ne privim pe noi, membrii corpului academic, în raport cu societatea în care trăim. Îmi doresc şi vă propun să înţelegem împreună aportul nostru real la dezvoltarea şi bunăstarea societăţii, prin munca noastră de dascăli de şcoală medicală, medici şi cercetători.

În civilizaţiile europene Occidentale spre care aspirăm, medicul, cercetătorul şi cadrul didactic universitar sunt repere în ierarhia socială. E un statut firesc spre care trebuie să tindem şi noi, însă nu ne putem aşteptă să fim astfel priviţi de societatea românească înainte ca noi înşine să ne vedem ca repere sociale.

Voi acorda, de asemenea, o atenţie specială imaginii Universităţii – este un bun extrem de important, care se câştigă însă greu şi se pierde foarte uşor.

„Excelenţă prin Prosperitate” nu e un slogan, ci esenţa unui plan. Prosperitatea e o premisă naturală a excelenţei şi vorbim în egală măsura de prosperitatea instituţiei şi de prosperitatea membrilor corpului academic.

Pentru Universitate, Excelenţa prin Prosperitate se traduce în finanţarea proiectelor de dezvoltare instituţională, de cercetare şi infrastructură. Cu cât o universitate este mai prosperă, cu atât orizontul de timp în care îşi poate proiecta planul investiţiilor e mai mare, iar investiţiile în sine pot şi trebuie să fie mai vaste, mai importante, mai capabile să producă plus valoare.

Pentru corpul academic, Excelenţa prin Prosperitate se traduce prin crearea premiselor unui act educaţional de cea mai înaltă calitate. Venituri mai mari şi resurse mai vaste pentru corpul didactic înseamnă mai mult timp pentru a ne perfecţiona, prioritizarea calităţii şi nu a cantităţii în actul educaţional – într-un cuvânt, performanţă.

Nu în ultimul rând, îmi propun să acord atenţie, efort şi resurse celor două elemente din perspectiva cărora Universitatea noastră a suferit în ultimii ani: imagine şi comunicare. Imaginea Universităţii este un bun palpabil, extrem de important şi totodată foarte volatil într-o lume în care informaţia circulă global şi instantaneu. Nu-i putem da un număr de inventar, deşi ar fi unul dintre bunurile capitale ale şcolii. Comunicarea în interiorul instituţiei este importantă pentru că facem cu toţii parte dintr-un organism comun, viu şi dinamic, numit corpul academic şi comunitatea universitară. Universitate este şi va fi permanent deschisă către societate.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi are în acest moment resursele necesare pentru a transpune în faptă principiile şi direcţiile de acţiune pe care le descriu în acest material. Misiunea cea mai importantă a mandatului meu va fi să consolidez şi să cresc aceste resurse, să identific şi să valorific cele mai potrivite mijloace prin care prosperitatea să genereze performanţă, excelenţă, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel individual, pentru fiecare dintre noi.

Susţin respectarea strictă a legalităţii, deciziile democratice, transparenţa decizională desăvârşită şi valorificarea atributelor autonomiei universitare prevăzute în Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi. Iar evoluţia Universităţii noastre obligă la o revizuire dinamică a Cartei, astfel încât ea să corespundă cerinţelor actuale moderne ale comunităţii universitare, pentru o cât mai bună funcţionare a acesteia. În egală măsură voi prioritiza asigurarea unui climat de colaborare eficient şi transparent între Rector şi Senatul Universităţii, alături de reprezentantul său, Preşedintele Senatului.

Am reunit în această scrisoare-prefaţă principii în care cred şi de care consider că avem nevoie, ca instituţie, corp academic şi comunitate universitară. Acesta este stindardul sub care vă invit să ne unim forţele, împreună, în următorii patru ani. Doar aşa vom fi mai buni, mai puternici, mai prosperi şi mai angajaţi în efortul comun întru excelenţă.

Prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU

ianuarie 2016

DE CE candidez?

vs2Sunt chirurg. În momentul alegerii acestei specialităţi, deşi nu am avut pe nimeni în familie care să fi fost medic, am ştiut că nu voi mai putea fi stăpân pe viaţa şi pe timpul meu. Încetul cu încetul, timpul petrecut în spital a început să se dilate în detrimentul celui petrecut în familie, astfel că pot spune acum, după 30 de ani de profesie, că un chirurg dedicat meseriei sale nu mai poate fi stăpân pe timpul şi pe viaţa lui. Însă satisfacţia binelui făcut unuia dintre semenii tăi compensează orice senzaţie de minimalizare a acestor două coordonate.

Formarea mea a fost ceva mai complexă, dar s-a axat, în principal, pe activitatea începută în urmă cu 27 de ani în Clinica a III-a Chirurgie. Spun “complexă” pentru că nu pot să nu menţionez activitatea în Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean Braşov şi apoi anii petrecuţi în Manchester, UK, într-un spital cu un nume foarte frumos şi expresiv: Hope Hospital.

Personalităţile care mi-au îndrumat paşii în Clinica III Chirurgie din Iaşi au fost chirurgi de renume ai şcolii ieşene de specialitate: Prof. Dr. Cristian Dragomir, Prof. Dr. Costel Pleşa, Prof. Dr. C. Dolinescu. Pot spune că sunt format de Profesorul Cristian Dragomir, pe care l-am admirat şi îl voi respecta întotdeauna pentru tot ce a însemnat şi înseamnă el pentru mine, pentru definirea mea chirurgicală.

Candidez astăzi la funcţia de Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi dintr-un cumul de motive.

Sunt absolvent al U.M.F. „Grigore T. Popa”, promoţia 1983 şi am ajuns astăzi într-un punct al maturităţii personale şi profesionale în care pot şi vreau să ofer înapoi şcolii o parte din ceea ce şcoala mi-a oferit mie în toţi aceşti ani.

Maturitatea profesională e completată de competenţele executive pe care le-am dobândit de-a lungul carierei – sunt toate enunţate în CV-ul meu, nu insist aici.

Cred cu tărie că într-o societate aşezată şi civilizată, dascălul de şcoală medicală, medicul şi cercetătorul merită recunoaşterea justă a contribuţiei lor la construirea şi binele societăţii. Îmi doresc să lupt şi să câştig alături de dumneavoastră, colegii mei, recunoaşterea acestei normalităţi în România. Ştiu, e un efort care se va întinde probabil de-a lungul mai multor generaţii, dar miza e majoră, lupta e a noastră şi nimeni nu se va bate în locul nostru, nici astăzi, nici mâine.

Îmi doresc ca imaginea Universităţii să fie considerată şi tratată ca o valoare de maximă importanţă, care merită toată atenţia şi resursele necesare pentru a fi îmbunătăţita, consolidata şi promovata.

De asemenea, îmi doresc ca noi, corpul academic şi comunitatea universitară să funcţionăm într-adevăr ca un corp comun. Vom reuşi să atingem acest deziderat dacă vom construi mijloace, canale eficiente de comunicare atât între noi, în interiorul corpului academic, cât şi între profesor şi student, între Universitate şi societate. Imaginea şi comunicarea în interiorul şi exteriorul Universităţii sunt şi trebuie abordate ca priorităţi de noul rector al U.M.F. Iaşi.

Motivele mai sus enunţate sunt gânduri, frământări personale mai vechi. Nu o dată le-am discutat în cercul meu de prieteni, căutând răspunsuri, soluţii sau măcar speranţă şi optimism. Am sperat şi eu – meteahnă românească – în apariţia omului providenţial care să răspundă, care să rezolve problemele pe care noi toţi le considerăm nerezolvabile sau care nu ne onorează.

Candidatura mea la funcţia de Rector este o surpriză pentru mulţi şi trebuie să mărturisesc că, preţ de câteva ceasuri bune, a fost o surpriză şi pentru mine. Catalizatorul acestei decizii a fost părintele meu profesional şi un om pe care-l iubesc şi respect mai presus de cuvinte: Profesorul Cristian Dragomir. O discuţie caldă şi amicală într-o duminică de decembrie, alături de o cană de ceai bun şi multe amintiri frumoase, s-a transformat într-un aprig dialog despre prezent a cărui concluzie a fost o simplă întrebare a Profesorului, după o clipă de cumpănire şi o privire adâncă în ochi: „De ce nu tu?”

Răspunsul întrebării de atunci a Profesorului Cristian Dragomir îl formulez acum, când vin în faţa dumneavoastră pentru a vă convinge să-mi acordaţi încrederea şi onoarea de a conduce Universitatea noastră în următorii patru ani.

 

 

Prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU

ianuarie 2016