Strategia UMF 2020

header_home_1100x600_3

Centrul de Abilități Fundamentale

Doar în ultimii 5 ani, Universitatea noastră a reuşit să atragă pentru derularea de proiecte cu finanţare europeană peste 55 de milioane de euro. Este vorba, concret, de 33 de proiecte scrise şi propuse pentru finanţare, din care nu mai puţin de 31 au fost aprobate.

Contribuţia din resurse proprii a Universităţii pentru derularea acestor proiecte este de sub 300.000 de euro – vorbim deci de un efort propriu minim care a produs un beneficiu financiar imens. Iar aceste proiecte vor genera, la rândul lor, valoare educaţională şi venit Universităţii. Sunt o parte din „pomii roditori” despre care aminteam în Scrisoarea din deschiderea acestui material, sunt un bun al Universităţii care trebuie consolidat, dezvoltat şi dus mai departe.

Strategia „UMF 2020” este, din câte ştiu, unică în ţară printre instituţiile de învăţământ superior de stat sau chiar particulare.

Contextul e simplu şi dramatic: vorbim de un învăţământ de stat care suferă perpetuu, din ’89 încoace, de o subfinanţare devenită cronică. Sunt universităţi în România, nu puţine, pentru care chiar şi un lucru fundamental precum achitarea salariilor cadrelor didactice e o problemă dificilă;  investiţiile în dezvoltare sunt o utopie atunci când te lupţi zilnic pentru supravieţuire. Iar când vorbim de astfel de probleme, e bine şi firesc să nu uităm de unde am pornit şi noi, la rândul nostru, acum 10 ani.

Noi, astăzi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi discutăm despre strategii de dezvoltare pe termen mediu, despre creştere şi extindere, şi nu despre supravieţuire. Avem o fundaţie solidă pe care nu doar că putem, dar suntem moral obligaţi să construim mai departe. Strategia de dezvoltare pe termen mediu „UMF 2020” este un act asumat de noi toţi, prin hotărârea Senatului Universităţii, iar angajamentul meu, ca Rector, pentru continuarea şi finalizarea ei este total.

Nu există învăţământ de performanţă în absenţa resurselor finaciare; excelenţa în educaţie e un deziderat nobil, dar atingerea lui necesită fonduri substanţiale – pentru investiţii în infrastructură, în dotări, în facilităţi pentru studenţi şi profesori şi, cel mai important, pentru investiţiile în resursa umană, cea mai de preţ resursă a unei universităţi de oriunde în lume. Avem această resursă şi, mai mult decât atât, ştim în detaliu cum trebuie ea folosită pentru binele Universităţii.